djal3xMembru al Federiatia Underground de DisciplinaDin: Bucuresti
Postari: 146
|
|
Forul european a deschis luni o procedură disciplinară împotriva lui Chelsea şi a staffului său tehnic. Managerul Jose Mourinho, asistentul său, Steve Clarke, şi şeful securităţii clubului, Les Miles, sînt învinuiţi că "s-au folosit de minciuni pentru a pune arbitrii şi oficialii sub presiune în tentativa de a obţine calificarea în «sferturi»".
William Gaillard, directorul de comunicaţii al UEFA, căruia îi aparţine afirmaţia, se referă la acuzele aduse de cei trei "centralului" Anders Frisk, după prima manşă a "optimii" Barcelona - Chelsea (2-1). Ei au insinuat atunci că, în urma unei discuţii avute în pauză cu antrenorul Frank Rijkaard, arbitrul a tras pentru catalani la reluare, eliminîndu-l pe Drogba. Urmarea se ştie. Deşi Chelsea şi-a asigurat calificarea la Londra, scor 4-2, suporterii albaştrilor l-au ameninţat cu moartea pe Frisk, determinîndu-l să se retragă din activitate.
UEFA nu vrea să lase nepedepsit incidentul şi a dat de înţeles că albaştrii se pot aştepta la orice pe 31 martie, cînd va fi judecat cazul. "Nu exclud nici una dintre pedepsele permise de regulament. De la suspendarea lui Mourinho pînă la descalificarea echipei şi acordarea victoriei, la masa verde, Barcelonei", a declarat Gaillard cotidianului "The Sun".
"N-aveau cum să vadă" ÃŽn presă şi apoi într-o plîngere adresată forului continental, Mourinho, Clark şi Miles au declarat că în pauza meciului Barcelona - Chelsea (2-1), Frisk l-ar fi primit pe antrenorul Barcelonei, Frank Rijkaard, în vestiarul său, lucru nepermis de regulament. UEFA şi-a trimis anchetatorii pe Camp Nou şi aceştia au constatat cu totul altceva. "Oamenii noştri au studiat amplasamentul cabinelor şi au ajuns la concluzia că oficialii englezi nu aveau cum să vadă cine intră şi cine părăseşte vestiarul arbitrilor din poziţia în care se aflau", a precizat Gaillard. 22 februarie Atac la Rijkaard. Chelsea porneşte războiul psihologic împotriva Barcelonei. La conferinţa de presă dinaintea meciului-tur, Mourinho dezvăluie ce formaţie va folosi omologul său Frank Rijkaard.
23 februarie "Depunem plîngere". După fluierul final al partidei, Simon Greenberg, purtătorul de cuvînt al albaştrilor, lansează bomba: "Chelsea va depune o plîngere la UEFA cu privire la un incident produs în pauză".
27 februarie Mourinho ridică vălul. Managerul lui Chelsea dezvăluie în cotidianul portughez "Record" ce s-a petrecut la cabine: "Nu mi-a venit să cred cînd l-am văzut pe Rijkaard intrînd în vestiarul arbitrilor".
7 martie "L-aş dori pe Collina". Mourinho mărturiseşte puţin înaintea returului de la Londra că şi l-ar dori pe Pierluigi Collina la centru. "Poate ne va ajuta şi el pe noi cum s-a procedat cu Barcelona în Spania", insinuează portughezul.
8 martie UEFA intervine. William Gaillard, directorul de comunicaţii al forului european, critică în termeni duri afirmaţiile lui Mourinho despre Frisk. De asemenea, îi atrage atenţia că "nu e treaba lui să ne sugereze ce arbitri să delegăm".
12 martie Frisk renunţă. Arbitrul suedez îşi anunţă retragerea imediată din arbitraj, urmare a ameninţărilor cu moartea primite din partea suporterilor lui Chelsea. "Nu voi mai călca niciodată pe un teren de fotbal", mărturiseşte Frisk.
13 martie "Duşmanul fotbalului". Volker Roth, şeful arbitrilor europeni, îşi exprimă regretul pentru renunţarea lui Frisk şi se lansează într-un atac fără precedent la adresa lui Mourinho. "Este un duşman al fotbalului. N-ar fi exclus ca arbitrii să ia atitudine şi să intre în grevă", pretinde oficialul UEFA.
15 martie Ameninţări cu tribunalul. Mourinho îi solicită lui Roth să-şi ceară scuze: "Altfel îl voi da în judecată". Răspunsul germanului: "Nici să nu se gîndească la scuze. Abia aştept să ne vedem în instanţă".
21 martie Acuzarea. UEFA deschide anchetă împotriva lui Chelsea. Oficialii clubului, Mourinho, Clarke şi Miles, sînt puşi sub acuzare
_______________________________________ Divizia A Underground - A great player , needs a great first touch

|
|